top of page
Statuia lui Zeus sculptată în tehnica criselefantină, în fildeș ornată cu aur și având o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălțime estimată la aproximativ 13 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Hr. în orașul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea statuii a fost construit un templu.

Se crede că în anul 394 d.Hr. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475, unde fusese mutata după ce printr-un decret din anul 392 s-a decis închiderea templelor păgâne și interzicerea Jocurilor Olimpice.
Din măreața statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata și amănunțita sa descriere. înfățișându-l pe Zeus așezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ținea o Victorie, lucrată în fildeș și aur, capul era încununat cu ramuri de măslin.
În mâna stângă, Zeus ținea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol și-i acoperea picioarele. Părțile corpului neacoperite erau de fildeș, picioarele erau rezemate pe un taburet, susținut în cele patru colțuri de sfincși de aur.
Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeș, aur, pietre prețioase și picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul și care reprezentau lupte legendare, figuri de zei și chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincșii care susțineau brațele tronului erau basoreliefuri care-i înfățișau pe Apollo și pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles și ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu, Afrodita ieșea din spuma mării.
bottom of page